Scoția nu poate folosi lira dacă obține independența, avertizează principalele partide britanice

Scoția nu poate folosi lira dacă obține independența, avertizează principalele partide britanice
Publicat: 12/02/2014, 12:22
Actualizat: 08/02/2019, 09:19

Ministrul de finanțe, George Osborne, membru al Partidului Conservator, secretarul șef al Trezoreriei, Danny Alexander, din partea Liberal-Democraților, și Ed Balls, unul dintre liderii Partidului Laburist și ministru de finanțe în guvernul paralel al opoziției, vor lansa în scurt timp mesaje de avertisment că Scoția nu va putea forma o uniune monetară cu Marea Britanie dacă își va proclama independența.

Cele trei partide ocupă 542 din cele 781 locuri din Camera Lorzilor și 616 din 650 de locuri în camera inferioară a Parlamentului britanic.

Avertismentul lansat de politicienii britanici demontează unul dintre elementele cheie pe care se bazează platforma naționaliștilor din Scoția, cu 7 luni înaintea referendumului privind independența, programat în septembrie.

Totodată, mesajele liderilor politici de la Londra intensifică retorica unionistă din mediul politic britanic. Până în acest moment, cele trei partide parlamentare principale s-au abținut să excludă varianta unei uniuni monetare cu o Scoție independentă, rezumându-se la a descrie această variantă drept „foarte dificilă”.

Mutarea celor trei partide pare să vină în contextul în care cauza independenței pare să câștige teren în sondaje, erodând tabăra unioniștilor.

Partidul Naționalist din Scoția susține ferm că independența Scoției trebuie însoțită de formarea unei uniuni monetare cu Marea Britanie, și nu aderarea la zona euro sau crearea propriei monede.

Vicepremierul scoțian Nicola Sturgeon a criticat dur poziția celor trei formațiuni politice.

„Ar fi în mod evident în interesul Marii Britanii să agreeze o uniune monetară oficială. Excluderea acestei variante reprezintă o manevră tactică neîndemânatică și panicată care ar reprezenta o eroare spetaculoasă. Oamenii nu vor vedea cu ochi buni colaborarea partidelor consacrate de la Westminster pentru hărțuirea Scoției”, a afirmat Sturgeon pentru BBC Scotland.

Guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, a declarat în luna ianuarie că formarea unei uniuni monetare solide, rezistente pe termen lung, necesită cedarea parțială a suveranității naționale.

Economiștii marilor bănci consideră că menținerea lirei sterline ca monedă națională ar fi singura variantă practică pentru Scoția după o eventuală proclamare a independenței față de Marea Britanie, potrivit unei analize publicate anterior de Bloomberg.

Șeful guvernului scoțian, Alex Salmond, a declarat în luna noiembrie, când a prezentat planul pentru independența de Regatul Unit, că menținerea lirei sterline reprezintă „soluția de bun simț”.

Lira sterlină se află în centrul dezbaterii privind planurile lui Salmond și ale guvernului semi-autonom de la Edinburgh de a desprinde Scoția de Regatul Unit la 306 ani de la unificare.

Guvernul semi-autonom din Scoția a convocat un referendum pentru independență pentru luna septembrie, iar planul lui Salmond vizează desprinderea de Regatul Unit pe 24 martie 2016. Scoția face parte din Regatul Unit al Marii Britanii de la 1707.

Începând din 1999, Parlamentul scoțian controlează sănătatea, educația, transporturile și justiția, în timp ce economia, apărarea și politica externă sunt administrate de guvernul de la Londra.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce spune Adrian Năstase despre Călin Georgescu: Ideile lui sunt asemănătoare cu cele de acum...
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Românii fac haz de necaz, după rezultatele din primul tur al alegerilor: „Marcele, găsește-ți diploma...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Horoscop 2025 pentru fiecare zodie. Ce nativi își vor schimba complet viețile anul viitor
Călin Georgescu spune că sucurile conțin „nanocipuri care intră în tine ca într-un laptop”
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este...
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis...
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Tinerii protestează în București și în alte orașe din țară! Ce mesaje au transmis manifestanții:...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
E legal să folosești anvelope de vară și de iarnă în același timp? Ce stabilește...
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Călin Georgescu a dat înapoi. Decizia anunțată imediat după turul întâi: O singură condiție!
Cea mai bună zi pentru cumpăra bilet de avion. Planifică-ți înțelept vacanțele
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Cine este și cu ce se ocupă fiul Mariei Cârneci, Eduard Petrescu
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Puțin peste jumătate dintre americani se opun sprijinului militar pentru Ucraina